Am putea pur şi simplu să ne aliniem breslei şi să “raportam” realizări, sume încasate, tranzacţii reuşite şi procese pe teme interesante câştigate în instanţe dar, spre dezamagirea voastră, nu vom face asta.
Avem, însă, altceva de “raportat”!
Aşa cum spuneam în articolul din octombrie 2015, anul acesta ne-am propus să începem “renovarea”. De ce? Exact din aceleaşi motive pentru care orice om gospodar îşi renovează şi îngrijeşte casa, mai ales în aşteptarea unei sărbători. Nu era bine cum era? Ba da, era bine dar nu prea avea viitor. Şi nu prea avea viitor pentru că formula “clasică” nu mai are un viitor. Adică, motivele pentru care vă apucaţi să regândiţi totul sunt generale, privesc toate firmele de avocatură? Ei bine, noi credem că da! Iar dacă se va dovedi că nu avem dreptate nu riscăm decât să ajungem în categoria firmelor modernizate (chiar daca “grosul” pieţei va fi in continuare dominat de “clasici”).
Cu foarte puţin timp în urmă (în 28 ianuarie 2016 mai exact) The Law Society (mai multe informaţii aici) a publicat un raport extrem de interesant cu titlul The Future of Legal Services.