Deprecated: Funcția wp_make_content_images_responsive este considerată învechită începând cu versiunea 5.5.0. Folosește în locul ei wp_filter_content_tags(). in /home/istocqyp/public_html/wp-includes/functions.php on line 5381
Astăzi este ziua națională a României. O zi de sărbătoare, o ocazie pentru activități cu prietenii și familia, pentru o mini-vacanță înaintea sărbătorilor de iarnă, moment de privit parada militară, de plimbare dacă este vreme frumoasă, mă rog, de petrecut cât mai frumos ca în orice zi de sărbătoare.
Dar, este și o zi în care merită să ne gândim la semnificațiile zilei naționale. Semnificații istorice, care stau la fundamentul a ceea ce suntem și trăim astăzi, semnificații legate de prezent și felul cum îl înțelegem, îl percepem, și, până la urmă, la semnificația poate cea mai importantă: UNIREA!
Despre ideea de unire și separare am simțit eu nevoia să scriu astăzi.
Până la urmă, ce ne unește și ce ne desparte pe noi?
Ne unește legătura “de sânge”, familia, afecțiunea prieteniei, iubirea, în toate nuanțele în care noi o putem simți, trai și manifesta. Ne mai unesc amenințările comune dar și obiectivele, scopurile, visele comune.
Semnificațiile zilei de astăzi s-ar putea sintetiza astfel: o unire “de sânge” pentru un vis comun!
O unire “de sânge” pentru că, ne place sau nu, vrem sau nu să acceptam, un popor nu este altceva decât versiunea cea mai extinsă a unei familii. Toți suntem, oarecum, rude, direct sau “prin alianță”, de linie “pură” sau amestecată dar, tot o familie extinsă este până la urmă! Iar familia extinsă are o casă. Și, casa unui popor este țara în care trăiește. Știu că ceea ce spun eu aici sună extrem de naiv și total neadecvat ideologiei vremurilor în care trăim acum. Eu cred, însă, cu tărie, că exact aceste lucruri aparent simple și naive merită reactualizate continuu în conștiința noastră pentru că sunt, de fapt, cele mai importante pentru noi, cele care ne asigură existența deși nu reușim să sesizăm acesta legătură de cauzalitate în cursul obișnuit al vieților noastre.
Simt nevoia unei delimitări de termeni și concepte: patriotismul este total diferit de naționalism! Primul înseamnă o conștiința de familie extinsă, sentimentul apartenenței la acea familie, afecțiunea față de ea și instinctul apărării ei permanente și în caz de nevoie. Al doilea include un sentiment de superioritate a familiei extinse fată de altele, o exagerare, o manieră extremistă de conștiință și acțiune legată de o anumită națiune. În concluzie, aceste două concepte total diferite NU trebuie confundate. Primul este natural, firesc și bun iar cel de-al doilea este extremist, exagerat și rău. Am observat însă că, de la o vreme, se vorbește doar despre naționalism în orice conjunctură în care se afirmă ceva legat de tară, popor, națiune și asta mi se pare extrem de periculos. Haideți să nu “îngropăm” sentimental normal și bun de patriotism într-o confuzie de termeni (voită sau accidentală). Altfel, ajungem să fim arătați cu degetul și puși la colț când ne exprimăm unul dintre cele mai firești și bune sentimente, afecțiunea, iubirea fată de familia noastră extinsă.
Un vis comun ne unește. Ne unește pentru că ne regăsim ÎMPREUNĂ în el, pe calea către realizarea lui. Pentru că îl dorim deopotrivă să devină realitate. Și, ne unește! Eu cred că acestă formă de unire este cea mai pură și adevărată. Și este și cea mai durabilă. Este o formă de unire superioară chiar celei „de sânge”! “Rudenia” poate să însemne și însuflețirea într-un vis comun. Și, poate fi chiar mai puternică decât cea de sânge!
Poate cea mai intensă dar și cea mai periculoasă formă de unire este cea în fața unui pericol comun.
Se spune că omul are doar două motive să fugă: de ceva sau după ceva.
Dacă mai mulți oameni fug după ceva (același lucru) drumurile lor se unesc cel puțin până când își ating scopul după care aleargă. Însă când mai mulți omeni fug de ceva, drumurile lor rareori se unesc. Fiecare fuge încotro îi vine sau poate. De aceea cred că unirea în fața unui pericol comun este cea mai intensă dar și cea mai periculoasă. Pentru că, de fapt, deși pare că ne unește și trăim intens acel sentiment sub imperiul pericolului, de fapt, ne separă! Ne face să fim suspicioși unii fața de alții să bănuim că pericolul de care ne ferim poate să ne atingă chiar prin sau din cauza celorlalți.
Acesta este și cea mai utilizată formă de manipulare pentru separarea unor colectivități! Crearea unei stări de pericol comun. Un dușman comun (real sau imaginar) pentru ca forțele individuale unite împotriva lui să aibă exact efectul opus: să separe comunitatea! Să creeze starea de neîncredere, de suspiciune și sentimentul că dușmanul cu care ne luptam ne poate lovi tocmai prin trădarea, prostia, naivitatea sau neatenția semenilor noștri. Asta este cea mai mare forță de dezbinare, de separare.
Separarea bazată pe obiective diferite alese și cai diferite de a-și trai viața este cea mai pură și cea mai acceptabilă formă de separare. Oamenii aleg liber ce vor și pornesc pe drumul lor. Dacă se intersectează drumurile și își simt idealurile puse în pericol, pot avea loc conflicte lămuritoare. Și, este perfect natural!
Trebuie acceptate toate forțele naturale care unesc sau separă oamenii. La urma urmei nu putem să stăm toți uniți și în pace (deși, teoretic, ar fi posibil și ar fi minunat!). Dar separarea nenaturală, ar trebui să fie mai bine decodată de către noi și să ne străduim să îi facem față, să nu o acceptăm.
La fel și cu unirea nenaturală. Atunci când credem sau ni se induce că ceva ne unește și, de fapt, ar trebui să ne separe. Și pe aceasta ar fi bine să o decodăm corect și să ne străduim să îi facem fața, să nu o acceptăm.
Să revenim la ziua de sărbătoare de astăzi și să ne străduim ca, măcar pentru o zi, să ne regăsim uniți, frați într-o familie extinsă a poporului nostru, într-o casă mare, România.
La mulți ani, români! La mulți ani, România!
